Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) aveau la finele lunii septembrie active nete de 13,5 miliarde de lei (3,02 miliarde de euro), a anunţat luni Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), informează Mediafax.
De la lansare şi până în prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit în administrare de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în numele participanţilor, contribuţii brute totale în valoare de 10,47 miliarde de lei, ajungând, în urma investiţiilor, la active nete de 12,75 miliarde de lei. Diferenţa de 2,28 miliarde de lei reprezintă câştigul investiţional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la sistem.
"Cu alte cuvinte, Pilonul II a produs de la lansarea sa, în mai 2008, şi până în prezent o valoare adaugată de peste 510 milioane de euro în beneficiul exclusiv al contributorilor la sistem, demonstrând cel puţin până în prezent îndeplinirea mandatului de administrare responsabilă şi eficientă a economiilor actualei generaţii de salariaţi, pentru pensia de mâine", declarat preşedintele APAPR, Marius Popescu.
În ultimul an (septembrie 2012 - septembrie 2013), activele fondurilor de pensii de Pilon II şi-au menţinut creşterea accelerată, cu un ritm uşor peste 45%.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns după primele nouă luni ale acestui an la un număr total de 5,95 milioane de participanţi, dintre care numărul celor care primesc lună de luna contribuţii virate de către CNPP s-a stabilizat la aproximativ 3,6 milioane.
Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 11,7%.
În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din venit