Într-un interviu acordat Curierului Naţional, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, a anunţat că valoarea operaţiunii este estimată la 1 - 1,5 mld. euro
Începând cu 2014, timp de 10 ani se vor face studii, analize, se vor încheia contracte pentru proiectare, procurare şi execuţie şi se va asigura finanţarea
După 2026 urmează intrarea într-un proces de extindere a duratei de viaţă pentru încă cca. 25 ani
Studiile premergătoare închiderii în condiţii de siguranţă a reactorului 1 de la Cernavodă, pus în funcţiune în 1996, vor demara anul viitor, urmând ca până în 2025 să se încheie şi contractele de proiectare şi execuţie a lucrărilor, costul acestor operaţiuni fiind estimat la 1 - 1,5 mld. euro, a declarat, într-un interviu acordat Curierului Naţional, Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica, explicând pe larg şi care sunt obiectivele pe termen scurt şi lung ale companiei.
Reporter:În ce an se va închide Unitatea1? Care sunt costurile aferente acestei operaţiuni?
D. L.: În conformitate cu datele de proiect, precum şi din experienţa altor centrale nucleare similare de tip CANDU-6, după aproximativ 25 - 27 ani de exploatare la factori de capacitate în jur de 90%, Unitatea 1 de la CNE Cernavodă urmează să fie oprită în jurul anilor 2025 - 2026, urmând intrarea într-un proces de extindere a duratei de viaţă pentru încă cca. 25 ani. Durata efectivă a acestei operaţiuni este de cca. 1,5 - 2,0 ani, iar costurile, estimate în jurul a 1 - 1,5 mld. euro, diferă în funcţie de volumul activităţilor planificate a se realiza în acea perioadă. Această operaţiune presupune, începând cu anul 2014, implementarea unui proiect complex investiţional, cu o durată de cel puţin zece ani, incluzând studii, analize, evaluări ale stării componentelor, definirea volumului de lucrări, încheierea de contracte pentru p