În mod previzibil, de altfel, vicepremierul social-democrat Liviu Dragnea a fost, în sfârşit, trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul, mai vechi de un an, denumit generic „Referendumul”. S-a spus acest lucru încă din momentul în care premierul Ponta „a pus o vorbă bună” la procurorul general pentru schimbarea din funcţie a „vinovatului” pentru această stare de lucruri, Lucian Papici, fost şef de secţie la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Moment în care dosarul în cauză nu mai putea fi întors din drum. Şi, tocmai de aceea, tot în acel moment, s-a pus în discuţie şi gratuitatea gestului comis de Ponta, căci pielea ajunctului său, la partid şi la guvern, Liviu Dragnea, nu mai putea fi salvată prin înmormântarea dosarului din faza de urmărire penală. Şi aceasta s-a văzut cu claritate ieri, căci mai era nevoie doar de semnătura procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru ca dosarul să plece spre instanţă.

Şi, totuşi, înclin să îmbrăţişez teoria celor care susţin că gestul lui Victor Ponta – poate cea mai mare gafă pe care acesta a săvârşit-o de când se află în fruntea guvernului – nu a fost făcută doar din prostie. Ci a fost un gest premedidat. Spre a fi învăţătură de minte tuturor celor care, de acum încolo, ar mai îndrăzni să mai clintească vreun fir de păr de pe capul vreunuia dintre apropiaţii săi. Să se ia domnii procurori de alţii, de miniştrii liberali, de exemplu. Nu contează! Ai lui să nu fie deranjaţi cu asemenea mizilicuri penale! Şi un bun argument în susţinerea acestei teorii este că prima reacţie a primului-ministru a fost aceea că nici nu se gândeşte să-l revoce din funcţia de­ vicepremier pe proaspătul inculpat Dragnea.

Mai mult, demonstraţia de forţă de săptămâna trecută a lui Victor Ponta, încordarea muşchilor în faţa magistraţilor, mai poate avea un scop: intimidarea judecător