Marele actor Amza Pellea, cunoscut pentru rolurile memorabile din filme precum "Dacii" sau "Mihai Viteazul", s-a stins din viaţă la vârsta de 52 de ani, la data de 12 decembrie 1983, în condiţii care nici astăzi nu sunt pe deplin cunoscute. Prietenul său, Florin Piersic, care, sâmbătă, a fost numit cetăţean de onoare al Băileştiului -comuna natală a lui Amza Pellea, a declarat că, la ultima întâlnire cu regretatul actor, acesta i s-a confesat şi i-a spus că şi-a presimţit sfârşitul.
Pe scena Casei de Cultură "Amza Pellea", din comuna Băileşti, Florin Piersic a jucat alături de Medeea Marinescu în piesa "Singuri în noapte". La finalul reprezentaţiei, actorul a fost numit cetăţean de onoare al localităţii şi le-a vorbit celor prezenţi despre Amza Pellea.
"Vreau să vă împărtăşesc şi dumneavoastră că ultima dată când l-am văzut pe Amza în viaţă a fost la spectacolul «Gaiţele», în care jucam alături de Rodica Popescu, Gheorghe Dinică, Stana Ionescu etc. Draga Olteanu mi-a spus în timpul spectacolului că în rândul doi se află Amza. Aproape că nu l-am recunoscut. Avea o barbă mare, era schimbat, ascundea o durere... După spectacol a venit la mine şi mi-a spus «Mă copile, nu ştiu câtă vreme o să mai fiu în lumea asta». A ţinut să îl conduc acasă, avea multe să îmi spună, poveşti de viaţă, intimităţi pe care dorea să le ştiu, să le păstrez ca pe un testament şi pe care le ţin şi azi în sufletul şi mintea mea", a povestit Florin Piersic, conform "Gazeta de Sud".
Marele actor Amza Pellea, cunoscut pentru rolurile memorabile din filme precum "Dacii" sau "Mihai Viteazul", s-a stins din viaţă la vârsta de 52 de ani, la data de 12 decembrie 1983, în condiţii care nici astăzi nu sunt pe deplin cunoscute. Prietenul său, Florin Piersic, care, sâmbătă, a fost numit cetăţean de onoare al Băileştiului -comuna natală a lui Amza Pellea, a declarat