Moto: "Dieu crea le monde et l΄ homme les Pays-Bas" (Dumnezeu a creat lumea şi omul, Ţările de Jos) (Proverb )
Miercuri, 25 septembrie 2013, orele l9,30. Pe str. Clos du Parnasse nr 3 E, aproape de Parlamentul European, bruxelezii care trec agale pe pietonală sunt surprinşi să vadă tricolorul României fluturând majestuos lângă standurile unei expoziţii folclorice străjuită din ambele laturi de uriaşe fotografii color care înfăţişează frumuseţile naturale ale munţilor Bihorului, dar şi ale altor locuri din ţară.
Un eveniment dedicat limbii şi culturii române
Se opresc şi stau minute în şir, cu gâtul întins şi fără să scoată o vorbă în faţa operelor fotografului Ovi D.Pop din Oradea. Când uşa librăriei se deschide se aude vocea Excelenţei Sale domnul Mihai Gribincea, ambasador al Moldovei în Belgia, într-o interesantă luare de cuvânt despre drumul ţării dincolo de Prut spre Uniunea Europeană... Un trecător mai în vârstă mă roagă în franceză să-i explic ce se întâmplă pe strada unde are el obiceiul să iasă la preumblare cel puţin o dată pe săptămână. Îi spun că abia am sosit şi eu din România, cunoscută înainte de 1918 drept "La Belgique de l΄ Orient", dar, după ştiinţa mea, la Bruxelles, pe perioada 23-29 septembrie 20l3, se desfăşoară prima ediţie a unui Festival denumit Europa Nova, înscris în seria manifestărilor menite în fiecare an pe 26 septembrie să sărbătorească Ziua Europeană a Limbilor şi că această primă ediţie a fost consacrată limbii şi culturii române, a literaturii, muzicii, teatrului, cinema-ului din România şi Moldova. "Et ces belles, inoubliables paysages proviennent de votre pays?", mă întreabă el. "Oui, îi răspund eu, la majorité provient de notre department du Bihor".
Zăresc pe o măsuţă lângă mai multe exponate folclorice un pliant cu programul Festivalului în limba franceză şi îl înmânez bucuros vizitatorului spilcuit. Ac