Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 11.000 de locuri de muncă vacante la nivel naţional. Cele mai multe sunt pentru persoanele cu studii medii

Publicat in Adevarul, luni 7 octombrie 2013 ·

Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li s-au pus la dispoziţie peste 11.000 de joburi la nivel naţional, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe dintre acestea sunt disponibile pentru cei cu studii medii, profesionale şi pentru lucrătorii necalificaţi.

Concret, ANOFM a scos la bătaie 1.151 de locuri de muncă pentru confecţioneri articole din textile, în timp ce peste 650 de joburi la nivel naţional sunt destinate muncitorilor necalificaţi în industria confecţiilor. De asemenea, agenţia are disponibile 477 de locuri de muncă pentru confecţioneri industriali îmbrăcăminte din ţesături.

În ceea ce priveşte judeţele cu cele mai multe locuri de muncă, acestea sunt Bucureştiul, Clujul şi Iaşiul, cu 1.565 de locuri de muncă, respectiv 1.073 şi 590. La polul opus, cea mai slabă ofertă aparţine agenţiilor din Suceava, Mehedinţi şi Bacău, cea din urmă având disponibile doar două locuri de muncă.

La nivel naţional, persoanele cu studii superioare, sunt oferite 1.044 locuri de muncă, după cum urmează: 176- analist servicii client, 67 –programator, 41- inginer mecanic.

Oferta bună, interes scăzut al absolvenţilor

Cu ocazia Bursei Locurilor de Muncă, desfăşurată la nivel naţional pe 27 septembrie, Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a declarat că oferta angajatorilor a fost una bună, dar a catalogat interesul absolvenţilor ca fiind unul slab.

„Tinerii ar trebui să se îndrepte către facultăţile tehnice, pentru că sunt foarte multe cerinţe pentru posturile de ingineri, de tehnicieni, de instalatori şi oferta este bună din partea angajatorilor, dar solicitările din partea tinerilor sunt destul de mici. Ca atare, ar trebui să le spunem tinerilor că aceste profesii vor fi cerute din ce în ce mai mult pe piaţa muncii din România”, a declarat Mariana Câmpeanu.

În ceea c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 27 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 32 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 41 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 19 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°