Este limpede, Dan Şova habar nu are ce-a fost Holocaustul (mă rog, a trecut printr-o "re-educare" de câteva zile la Muzeul Holocaustului din Washington, acum e "expert"), amicul sau Victor Ponta nu ştie ce-a fost stalinismul. Să compari punerea sub acuzare a baronului de Teleorman, marele trăgător de sfori din timpul referendumului pucist cu procesele staliniste este absurd, lipsit de ruşine, obscen. Victimele lui Stalin erau milioane de oameni nevinovaţi, procesele erau măsluite, perverse camuflaje pentru călcarea în picioare a oricărei licăriri de justiţie reală.
Liviu Dragnea a fost cel mai activ artizan al unei campanii marcată de abuzuri şi matrapazlâcuri documentate de actul de punere sub acuzare. Va avea ocazia să se apere. Justiţia se va pronunţă. Aşa e normal într-un stat de drept. Nu este normală reacţia ulcerată a premierului plagiator. Nu are de ce să se amestece în actul de justiţie. Nu are căderea de a o face, iar intervenţiile sale ţin de încălcarea flagrantă a independenţei justiţiei. Victor Ponta a sucombat furiei şi pare să fie complet debusolat. Este disperat şi nu o mai ascunde.
Nu e prima dată când premierul plagiator gafează cu asemenea analogii pe cât de hazardate, pe atât de stupide. Expresie exacerbată a exclusivismului leninist, stalinismul a dus la extrem ideea şi practică eliminării oricărei forme de autonomie mentală şi instituţională. Justiţia stalinistă era o contradicţie în termeni.
Lui Ponta i s-a mai atras atenţia, inclusiv de către Ion Cristoiu, că habar n-are de istorie politică. Omul se priecepe, poate, la raliuri şi la învârteli de culise. În ce priveşte dimensiunea istorică şi morală a politicului, mai bine să schimbăm subiectul. Mincinos serial, este, şi agramat istoric.