La Consiliul Judeţean Timiş a avut loc, luni, o dezbatere legată de Agenda Culturală şi Sportivă a judeţului Timiş. Autorităţile i-au chemat cei care sunt finanţaţi pe baza acestei agende culturale şi sportive la dezbatere, pentru a vedea cum se poate eficientiza această agendă, aceste finanţări.
S-a ajuns la concluzia că se va pune accent pe valoare şi amploare. „Mergem, în primul rând, pe acţiunile de consistenţă naţională sau participare internaţională, aceste acţiuni vor primi cea mai mare atenţie, cele cu importanţă locală, regională. Încercăm să schimbăm ceva din agendă, încercăm să finanţăm acţiuni de amploare, nu de 200 de lei. Sunt ONG-uri care au şi 40 de acţiuni pe an. Hai să fim serioşi, că nici nu le puteţi ţine pe toate. Vina este la noi. Încercăm să corectăm vina, prin a avea sprijinul dumneavoastră. Am un club de fotbal care, în fiecare an, ţine iepuraşul vesel. Să definim importanţa. Avem o groază de iepuraşi veseli, Moş Crăciun cu barbă sură şi mai ştiu eu ce”, a declarat Adrian Negoiţă, preşedintele Comisiei de Cultură din Consiliul Judeţean Timiş
„Prin aceste acţiuni trebuie să sprijinim valoarea şi performanţa”
În ceea ce priveşte acţiunile sportive, în agenda culturală şi sportivă pe anul viitor se va puncta performanţa. Proiectele agendei culturale pe anul următor se pot depune până în luna decembrie. O dată fixă nu a fost încă stabilită. „Trebuie să schimbăm ceva şi să plătim în primul rând valoarea. Dacă am avea bani şi toate ar fi de o valoare inestimabilă OK, încercăm să le finanţăm. Un punct important va fi debutul. Dar nu pot la infinit să te sprijin şi tu să ieşi pe locul 3. În analele istoriei rămâne cine-i campion. Ajut partea de copii, de tineret”, le-a spus Negoiţă participanţilor la dezbatere. „Sper ca această agendă culturală să fie cu totul altceva. Sunt acţiuni de valoare pe agenda culturală şi sportivă,