Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu ştie unde se află în prezent dosarul său privind referendumul şi nici avocatul nu este la curent, el respingând totodată acuzaţiile de tergiversare a acestui caz.
Liviu Dragnea a respins, într-o emisiune televizata, acuzaţiile privind o încercare de a tergiversa cazul, argumentând că şi-a exercitat dreptul de a studia dosarul. El a menţionat că sunt "84 sau 86 de volume" cu declaraţii ale martorilor, expertize tehnico-ştiinţifice, transcripturi după înregistrări. "Sunt studios şi riguros. (...) M-am uitat cu atenţie să văd: din miile alea de martori care au fost audiaţi la DNA, prin biserici, pe uliţe, pe la ei acasă, cu Biblia prin maşină, domnule, o fi spus cineva «m-a pus ăla să fac ceva, Liviu Dragnea». N-am văzut asta", a spus Dragnea.
Întrebat unde se află dosarul, Dragnea a precizat că nu ştie şi nici avocatul său nu este la curent. "Eu am aflat de la Traian Băsescu că dosarul meu a ajuns la Codruţa Kovesi. (...) Luăm de bun ce spune preşedintele", a declarat el. Vicepreşedintele PSD a susţinut că principala acuzaţie care i se aduce este că ar fi adus "foloase necuvenite PSD sau USL (...) constând în prezenţa la vot". "Asta mi se pare ceva foarte grav, pentru că înseamnă că orice partid care face campanie electorală sau şeful de campanie poate să fie acuzat la un moment dat de lucrul ăsta", a adăugat el.
"Am fost acuzat că am făcut un sistem informatic şi din dosar reiese - din declaraţii sub jurământ şi alte probe - că nu am făcut acel sistem informatic. Sunt acuzat că am trimis sms-uri şi din dosar reiese că n-am trimis niciun sms. Nu prea am văzut vreo probă pe acolo. Cel mai greu lucru este să te aperi de ceea ce n-ai făcut", a mai spus Liviu Dragnea. Pe de altă parte, în emisiunea televizată Liviu Dragnea a negat că Victor Ponta ar fi greşit prin declaraţiile referitoare