Cutremurul de 5,5 grade din dimineaţa zilei de duminică, 6 octombrie, a fost, potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional de Fizica Pământului, un seism de mică intensitate, care era aşteptat şi care nu trebuie să ne îngrijoreze.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţă, în Vrancea. Seismul a fost înregistrat la ora 04.37, la o adâncime de 134 de kilometri şi a fost resimţit în mai multe zone ale ţării, dar şi la Chişinău, în Republica Moldova, după cum spun specialiştii. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP), epicentrul a fost la o distanţă de 39 de kilometri de Focşani, 41 de Râmnicu Sărat, 46 de Covasna, 50 kilometri de Mărăşeşti şi 58 de Târgu Secuiesc.
Cutremurul a fost urmat, la ora 5.10, de o replică având o intensitate de 2,7 grade. Considerat cel mai puternic seism din ultimii patru ani, a fost resimţit mai ales la etajele înalte ale blocurilor şi a stârnit panică în rândul populaţiei.
Cu toate acestea, specialiştii INFP susţin că un astfel de seism nu trebuie să ne îngrijoreze. Potrivit lui Ştefan Tătaru, responsabil în cadrul Observatorului Seismologic „Dr. Radu Cornelius", aflat la 18 km de zona epicentrului, în localitatea Vrâncioaia, seismul de duminică dimineaţă nu pare să aibă legătură cu cele peste 200 de cutremure produse în ultimele două săptămâni în comuna Izvoarele, judeţul Galaţi. „A fost un cutremur care s-a simţit destul de tare şi care a ieşit din cutremurele obişnuite. Orice cutremur a cărui magnitudine depăşeşte 4,5 grade pe scara Richter este demn de luat în seamă. Epicentrul a fost la o distanţă de aproximativ 18 kilometri de Vrâncioaia, spre Nehoiu. Nu pare să existe o legătură între cutremurul de la noi şi cele de la Galaţi, dar acest lucru va fi analizat de specialişti. Acolo sunt cutremure de suprafaţă, iar la