Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie la Festivalul Cârnatilor din Plescoi! Un bărbat a murit in văzul tuturor, in timp ce mânca!

Publicat in Vremea Noua, luni 7 octombrie 2013 ·

Moarte stupidă la Festivalul Cârnatilor din Plescoi! Un bărbat un vârstă de 60 de ani a murit in timp ce se infrupta cu pofta din cârnati.

Omul participa la un concurs de mâncat cârnati, iar la un moment dat a căzut din picioare. In ciuda manevrelor de resuscitare, el nu a mai putut fi salvat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, Anca Bratosin, oamenii legii au demarat o anchetă în localitatea Berca, după ce un bărbat de 60 de ani a murit în timp ce participa la festivalul de mâncat cârnaţi de Pleşcoi.

Cercetările se desfăşoară la faţa locului sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili dacă poate fi tras cineva la răspundere pentru moartea bărbatului.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul a ajuns, sâmbătă, în jurul prânzului, la Festivalul “Cârnaţilor de Pleşcoi’, ediţia a VI-a, şi s-a înscris la unul dintre concursurile tradiţionale organizate la acest eveniment, “Fomilă de Pleşcoi”, în care este desemnat câştigător cel care mănâncă cel mai repede un anumit număr de cârnaţi.

După ce s-a dat startul concursului, bărbatul şi-a umplut gura cu cârnaţi, apoi brusc i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la pământ.

Sursa: cancan.ro Moarte stupidă la Festivalul Cârnatilor din Plescoi! Un bărbat un vârstă de 60 de ani a murit in timp ce se infrupta cu pofta din cârnati.

Omul participa la un concurs de mâncat cârnati, iar la un moment dat a căzut din picioare. In ciuda manevrelor de resuscitare, el nu a mai putut fi salvat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, Anca Bratosin, oamenii legii au demarat o anchetă în localitatea Berca, după ce un bărbat de 60 de ani a murit în timp ce participa la festivalul de mâncat cârnaţi de Pleşcoi.

Cercetările se desfăşoară la faţa locului sub aspectul comiterii infracţi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum o ora
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum o ora
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Un tânăr de 19 ani a murit și doi adolescenti, de 16 și 17 ani, sunt în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina

Ziare.com acum 45 minute
Un tânăr de 19 ani a murit şi doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani au fost transportaţi la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe DJ 504, în zona localităţii Olteni. Potrivit ISU Teleorman, la faţa locului

Canada a evacuat o închisoare de maximă securitate din cauza incendiilor din Quebec

News.ro acum 2 ore
Autorităţile canadiene au evacuat 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Quebec din cauza intensificării incendiilor de pădure din zonă, a anunţat duminică Serviciul Corecţional din Canada (CSC), potrivit Reuters. Un ordin de ev

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum o ora
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

Euro 2024 - Grupa B se încheie luni cu meciurile Croaţia - Italia şi Albania - Spania. Toate calculele

Mediafax acum 42 minute
22:00: Croaţia - Italia (Grupa B, Leipzig) În urma înfrângerii în faţa Spaniei şi a victoriei în faţa Albaniei, care a fost smulsă în urma unui ultim gol egalizator al lui Klaus Gjasula, Croaţia are nevoie disperată de un rezultat pozitiv în faţa It

Astăzi: Drăgaica sau Sânzienele. Tradiții și obiceiuri

Botosani News acum 23 minute
Sânzâienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Sânzâienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod hold

ÎPS Teodosie, sfat pentru o femeie abuzată de soț - „Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea unei femei care susținea ăc este abuzată psihologic de soșul ei. Aceasta i-a cerut înaltului prelat să o ajute cu o soluție în acest caz. ”După mulţi ani de că

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum 2 ore
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Tragedia din Italia. MAE confirmă: Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit în râul Natisone

Mediafax acum 37 minute
„În continuarea informaţiilor referitoare la victimele accidentului petrecut la 31 mai 2024, în care trei persoane de cetăţenie română au dispărut în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Republica Italiană (două fiind ulterio

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

18°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°