Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Și-a pierdut virginitatea la 8 ani. Numai un rapper putea păți asta

Publicat in 7Est, luni 7 octombrie 2013 ·

Rapperul american Chris Brown a mărturisit că a început să se uite la filme porno de la o vârstă fragedă şi a avut prima experienţă sexuală la vârsta de 8 ani, cu o fată care avea 14 ani, din Tappahannock, Virginia.

Cântăreţul a declarat că a fost pregătit să aibă prima experienţă sexuală la o vârstă fragedă, pentru că se uitase înainte la multe filme porno, informează femalefirst.co.uk.

“Este diferit la ţară. Din acest punct de vedere, noi, bărbaţii, începusem deja să fim atraşi sexual de femei, înţelegi ce vreau să spun? Spre deosebire de fete, nouă nu ne este frică să vorbim cu ele. Nu îmi era frică. Aşadar, la vârsta de 8 ani, fiind capabil să fac asta, m-am pregătit pentru o cursă lungă, încât să fiu cel mai bun“, a declarat, pentru The Guardian, Chris Brown.

De asemenea, Chirs Brown, în vârstă de 24 de ani, a precizat că de-a lungul timpului nu a primit nicio plângere din partea femeilor cu care a întreţinut relaţii sexuale. “Totul a fost bine“, a completat cântăreţul.

Controversatul star R&B a semnat primul său contract de inregistare când avea 12 ani, însă a declarat că nu regreta că a fost nevoit să se maturizeze atât de repede şi consideră că a devenit astfel un model pentru copii.

Chris Brown este autorul pieselor de succes “Kiss Kiss” şi “Run It“. Cel mai recent album al său, cel de-al cincilea din cariera, se intitulează “Fortune“, un material discografic lansat în 2012 şi care i-a adus artistului american singurul său premiu Grammy de până acum (din 12 nominalizări), la categoria “cel mai bun album R&B”.

(Sursa: vipmonden.ro) Rapperul american Chris Brown a mărturisit că a început să se uite la filme porno de la o vârstă fragedă şi a avut prima experienţă sexuală la vârsta de 8 ani, cu o fată care avea 14 ani, din Tappahannock, Virginia.

Cântăreţul a declarat că a fost pregătit

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 50 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 30 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui incendiu de vegetație

Mediafax acum 19 minute
Aeroportul situat în afara orașului Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost închis, marți, din cauza unui incendiu de vegetație alimentat de vântul puternice, potrivit France24. Un incendiu de vegetație care se extinde rapid în sudul F

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 46 minute
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°