Gazele de şist sunt tot gaze naturale (gaz metan), singura diferenţă fiind metoda de extragere. Gazul metan care se găseşte în pungi şi se extrage prin sonde obişnuite, prin metode “convenţionale” şi nu se găseşte de obicei la adâncimi atât de mari, sondele convenţionale mergând până pe la 1000m adâncime. În schimb gazele captive în straturi de şist sau de cărbune, în aşa-numita “rocă mamă”, se află la adâncimi mult mai mari, de 2500-4500 de metri , şi se extrag în prezent prin tehnologia de fracturare hidraulică (fracking), în cadrul căreia se provoacă un şir de cutremure de mică intensitate la mare adâncime, se zdrobeşte roca prin intermediul acestor cutremure, continuându-se apoi cu injectarea unor cantităţi enorme de apă sub presiune înaltă, împreună cu circa 500 de substanţe chimice profund dăunătoare, apă care apoi este compromisă pentru totdeauna, fără a exista metode lipsite de pericol de a readuce această apă în circuitul ei natural, în natură. De vreme ce sonda Kaz1 amplasată de Rompetrol la Fitioneşti, va face foraje de explorare la adâncimea de 4200 de metri, cam despre ce gaze ar fi vorba? Da, gaze naturale, dar… de şist! Forajele de explorare sunt precedate de explorări seismice, în cadrul cărora se fac explozii ce provoacă mici cutremure, pentru a se studia răspunsul rocilor geologice şi a se trage concluzii asupra alcătuirii lor. Pentru acest tip de explorări, în ţările civilizate sunt necesare avize speciale. Asta pentru că, pe de o parte, cutremurele provocate pot afecta structurile construcţiilor din zonă, dar şi pentru că, pe de altă parte, s-a constatat deja în SUA că procedeul de fracturare hidraulică poate provoca unele cutremure prin introducerea de apă sub presiune cu lubrefianţi la mare adâncime, favorizând astfel alunecarea straturilor geologice şi deci apariţia de mişcări seismice. La noi, nici nu se vorbeşte despre avize pentru explorări