Joi, 3 octombrie, a fost o dublă sărbătoare pentru colega noastră de presă, jurnalistul Anca Goja. Cunoscută de maramureşeni şi nu numai drept un profesionist într-ale condeiului, Anca Goja şi-a lansat a treia carte exact în ziua în care şi-a sărbătorit ziua de naştere. Mai exact, este vorba despre volumul II din proiectul „Un jurnalist prin bibliotecă”, volum care reuneşte articolele culturale adunate în perioada 2009-2012. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” a spus la lansare că activitatea instituţiei pe care o conduce, din cât este surprinsă în presă, reprezintă doar 5% – 7% din total. Nu de alta, dar sunt multe alte activităţi la care nu participă presa şi nu sunt surprinse.
Cu toate astea, Anca Goja a adunat în perioada 2009-2012 articole care s-au coagulat într-un volum de peste 300 de pagini. Nu a surprins pe nimeni că sala în care a avut loc lansarea s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să fie prezenţi alături de Anca Goja, semn că maramureşenii o respectă şi o iubesc pe jurnalista pe care o întâlnesc la toate evenimentele culturale importante.
„Lansarea celui de-al treilea volum mi-a dat o mare bucurie prin faptul că am adunat în jurul meu oameni dragi, oameni pe care îi preţuiesc şi care mi-au arătat, astfel, că nu le sunt indiferentă. Întâmplător, bucuria aceasta a coincis cu ziua mea de naştere, pe care nu puteam să mi-o petrec într-un mod mai plăcut. Volumul II al cărţii “Un jurnalist prin bibliotecă” este un dar dublu: al Bibliotecii judeţene pentru mine, şi al meu pentru toţi acei minunaţi oameni de cultură care se regăsesc în paginile sale. Sunt pagini care s-au scris greu, prin munca de zi cu zi, de-a lungul a patru ani, nu numai a mea, ca jurnalist, ci şi a protagoniştilor articolelor de presă adunate între copertele ei: bibliotecari, scriitori, artişti plastici, tineri voluntari.