Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un pas pentru realizarea parkingului Haşdeu

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 7 octombrie 2013 ·

Parkingul Haşdeu va avea o capacitate de 300 de locuri, iar valoarea lucrărilor a fost estimată la aproximativ 16 milioane lei. În momentul de faţă, în complexul Haşdeu sunt 76 locuri de parcare pentru cei 5.200 de studenţi cazaţi în cămine.

La un an şi jumătate de la semnarea protocolului de colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca pentru construirea unui parking în complexul Haşdeu, Primăria mai face un pas pentru realizarea acestei investiţii. În şedinţa de Consiliu Local de joi va fi supus votului consilierilor locali, proiectul de hotărâre privind aprobarea planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru parkingul Haşdeu care va fi ridicat pe strada Păstorului nr. 67 – 69.

Potrivit documentului, amplasarea pe parcelă a construcţiei respectă prevederile regulamentului de urbanism al PUG în ceea ce priveşte funcţiunea zonei, distanţa faţă de limitele celorlalte construcţii şi alte aspecte. În proiectul de hotărâre se mai menţionează faptul că va fi creat acces auto şi pietonal din strada Păstorului. Terenul pe care va fi construit parkingul se află în proprietatea statului român, administrat de UBB.

Conform protocolului de colaborare, finanţarea investiţiei va fi realizată din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.

Conform etapelor necesare în derularea unor proiecte de acest gen, după aprobarea PUD-ului va urma procedura de selecţie a executantului lucrărilor. Protocolul cu UBB semnat în aprilie 2012

Protocolul de colaborare între Primărie şi UBB a fost semnat în aprilie 2012 între primarul interimar de atunci, Radu Moisin şi conducerea universităţii. Atunci, Moisin estima că lucrările ar putea demara în toamna lui 2012 sau începutul lui 2013, însă termenul vehiculat atunci a fost devansat cu mai bine de un an. Protocolul de colaborare a suferit modificări şi a trecut anul trecut prin Consiliul Local de două ori. Ulterio

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°