Varujan Vosganian şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Economiei, urmând ca interimatul să fie asigurat de vicepremierul Daniel Chiţoiu.
Anunțul demisiei a fost făcut de însuși Vosganian, după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, anunță Mediafax. "În urma declaraţiei pe care am făcut-o în plenul Senatului, am avut întâlnire cu liderii USL şi am explicat din nou care este motivaţia declaraţiei mele şi, în acelaşi timp, pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, orice posibilă controversă privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utilă prezentarea demisie mele de onoare din funcţia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea şi în plus a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar pe de altă parte moştenirea pe care o las în Ministerul Economiei în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenţă, cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei", a spus Vosganian conform sursei citate.
Crin Antonescu a declarat ulterior că propunerea de titular pentru Ministerul Economiei va fi făcută probabil în termen de o săptămână, urmând ca interimatul să fie fie asigurat până atunci de vicepremierul Daniel Chiţoiu.
Demisia lui Varujan Vosganian din funcţia de ministru a venit la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva sa.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosgani