Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pentru ca răul să triumfe, e destul ca oamenii buni să nu facă nimic“. Cum a fost la marşul 5 faţă de proiectul minier Roşia Montană. Tudor Chirilă, prezent

Publicat in Adevarul, luni 7 octombrie 2013 ·

Mii de bucureşteni au pornit într-un marş de amploare pentru a cincea duminică la rând pentru a protesta încă o dată faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană. Manifestaţiile care durează de peste o lună au ajuns şi la „casa“ preşedintelui ţării, Palatul Cotroceni, iar printre cei prezenţi s-a numărat şi artistul şi actorul Tudor Chirilă.

Tineri, bătrâni, mame cu copii în cărucior, taţi cu bebeluşi în spate, studenţi, gură-cască, ONG-işti, artişti, bucureştenii de toate felurile au dat mâna încă o duminică pentru a mărşălui într-un scop comun: retragerea proiectului de exploatare minieră de aur şi argint de la Roşia Montană. Printre cei prezenţi au fost şi grupuri care au protestat faţă de exploatarea cu gaze de şist, dar şi cei care încurajează unirea României cu Basarabia.

Dacă la punctul de întâlnire, strada Roşia Montană lângă staţia de metrou Gorjului, mulţimea era încă mică, pe parcursul marşului tot mai mulţi s-au alăturat protestatarilor. De altfel, cum s-a întâmplat în ultimele cinci duminici în Capitală, au existat puncte pe traseul de dinainte stabilit unde grupuri întregi s-au alăturat mulţimii, motiv pentru care, reporterii „Adevărul“ au estimat un maximum de chiar 10.000 de oameni şi o medie 7.000-8.000 de oameni prezenţi la marş.

„Nici Ponta, Nici Băsescu, Nici Antonescu! Doar România şi Roşia Montană“, „Ne-am săturat. Ne vrem ţara înapoi!“, „România guvernată de oameni, nu de politicieni“, dar şi „Basarabia e alături de Roşia Montană“ sau „Indignaţi-vă!“ sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele oamenilor ieşiţi la marş.

Printre cei prezenţi au fost şi cei care vor unirea Basarabiei cu România şi ai căror susţinători au invitat protestatarii să vină şi la Marşul pentru Basarabia, la care peste 1.000 de oameni au spus deja că vor veni pe pagina evenimentului de pe Facebook.

Unul dintre momentele culminante a fost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 42 minute
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 20 minute
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum 58 minute
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 11 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Două avioane chineze s-au apropiat de o navă militară a Olandei. „Incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional”

Ziare.com acum 18 minute
Avioane militare ale Chinei s-au apropiat de o navă militară a Olandei care patrula în Marea Chinei de este pentru a susţine sancţiunile ONU împotriva Coreei de Nord. Fregata Tromp din marina regală a Olandei patrula vineri în Marea Chinei de Est câ

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°