Angajaţii Ocolului Silvic Balş au întâmpinat şi în acest an probleme în ceea ce priveşte distrugerile provocate de porcii mistreţi din păduri, care au atacat culturile de porumb din apropierea zonei forestiere. În ciuda eforturilor depuse de aceştia, mistreţii au reuşit să pătrundă şi să distrugă circa două hectare cultivate cu porumb, în zona comunei Bobiceşti.
„Lunar realizăm acţiuni de prevenire a daunelor provocate de porcii mistreţi în această zonă, însă, din păcate, câteva ore au fost suficiente pentru ca două hectare de porumb să fie afectate. O cultură situată în imediata apropiere a unei păduri a căzut pradă pentru circa zece mistreţi în jurul orei 4 dimineaţa, zilele trecute, deşi atât pădurarii cât şi oamenii din comună s-au mobilizat pentru a evita astfel de evenimente. Se fac focuri cu cauciucuri pe timp de noapte, se folosesc tălăngi pentru a speria aceste animale, dar mistreţii parcurg şi 30-40 de kilometri într-o singură noapte, iar protecţia tuturor acestor culturi este foarte dificilă”, a declarat Constantin Pietriş, inginer în cadrul Ocolului Silvic din Balş.
Exceptând acţiunile referitoare la daunele provocate de porcii mistreţi, angajaţii Ocolului Silvic Balş mai iau parte la campanii de prevenire şi combatere a braconajului.
Angajaţii Ocolului Silvic Balş au întâmpinat şi în acest an probleme în ceea ce priveşte distrugerile provocate de porcii mistreţi din păduri, care au atacat culturile de porumb din apropierea zonei forestiere. În ciuda eforturilor depuse de aceştia, mistreţii au reuşit să pătrundă şi să distrugă circa două hectare cultivate cu porumb, în zona comunei Bobiceşti.
„Lunar realizăm acţiuni de prevenire a daunelor provocate de porcii mistreţi în această zonă, însă, din păcate, câteva ore au fost suficiente pentru ca două hectare de porumb să fie afectate. O cultură situată în imediata