Ce sens are acest campionat european de tenis de masă, strângând la start întreaga Asie, de la Marele Zid la mirodeniile Sumatrei? România, singura naţie importantă a ping-pong-ului european care n-are asiatici, a trebuit să dispute complet neaoş finala şi s-o piardă în faţa acestei Germanii de pagodă, care se hrăneşte cu beţişoare.

Wu Jidao, Han Ying, Shan Xianona sau Zhenqui sunt pentru tenisul de masă nemţesc ceea ce sunt Beckenbauer, Brehme, Schweinsteiger pentru fotbal. Nu discutăm puritatea naţiilor, ci vorbim de puritatea sportului. La fotbal nemţii câştigă cu Ozil, Gundogan sau Klose, care numai nemţi sadea nu sunt. Dar fie s-au născut în Vaterland, fie au venit de mici. Mental sunt nemţi, educaţi lângă alţi copii numiţi Hans, Jurgen, Dieter, Otto sau cum i-o mai chema.

Aceste Jidao, Han, Shan şi aşa mai departe au ajuns în Europa la o etate la care la ele acasă ar fi trecut la al doilea camp cu orez cules. N-au avut valoare pentru China şi au ajuns să vină în Europa, să admire moneda unică şi să se bucure de binefacerile ei. Dacă nu ştia, ciobanul Ghiţă din reclama de la televizor e coleg de Uniune Europeană cu celebra Han, o jucătoare care aseară, vreo două ceasuri la rând n-a făcut altceva decât să repună, iarăşi şi iarăşi, mingea pe masă.

Nu vorbim de echipe de club, ci de echipe naţionale! La club e altceva, poţi legitima şi plăti pe cine vrei, n-ai decât! Dar când se cântă imnul nemţesc unor vânzătoare de la Dragonul Roşu, te gândeşti că nu-I exclus ca Beethoven să fi fost luptător kung-fu, iar Goethe, când a scris Faust, să se fi gândit la tinereţea pierdută a lui Ciu En Lai.

Ce sens are acest campionat european de tenis de masă, strângând la start întreaga Asie, de la Marele Zid la mirodeniile Sumatrei? România, singura naţie importantă a ping-pong-ului european care n-are asiatici, a trebuit să dispute complet