Premierul Victor Ponta a anunţat că ultimele modificări ale Codului rutier convenite cu ministrul de Interne, Radu Stroe, prevăd că şoferii implicaţi în accidente pot conduce în continuare doar dacă procurorii sau judecătorii consideră că nu sunt un pericol public, iar pragul de la care conducerea după consumarea băuturilor alcoolice este infracţiune a scăzut de la 0,8 la 0,5 la mie.
Ponta a explicat că o alcoolemie de până la 0,2 la mie nu va fi considerată contravenţie, pentru aceasta fiind stabilite praguri de la 0,2 la miela 0,5 la mie. Infracţiunea va fi dacă alcoolemia este de la 0,5 la mie în sus.
Premierul a anunţat totodată că se va crea un cont unic pentru plata amenzilor astfel încât să se evite situaţia în care un şofer a plătit amenda însă i se suspendă permisul din cauza unei întârzieri de confirmare.
Ponta a precizat însăc ă în cazul celor cu amenzi neplătite în termen de 30 de zile li se va suspenda permisul de conducere până la plata amenzii.
"Era o problemă de aplicare în sensul în care omul îşi plătea amenda şi noi nu ştiam că şi-a plătit-o şi-i suspendam permisul. Am găsit o soluţie pe care o discutăm şi cu domnul Chiţoiu, cu un cont unic, şi cu faptul că poliţia nu poate suspenda permisul cuiva decât după ce verifică la 30 de zile după că în acel cont unic nu s-a plătit amenda", a explicat premierul.
El a menţionat că se încearcă găsirea unei "proceduri rapide" în cazul şoferilor cu contravenţii, astfel încât în 15 zile judecătorul să se pronunţe dacă dovada pentru conducerea autovehiculelor se prelungeşte sau nu. "Ideal ar fi să nu mai conduci după ce ţi s-a suspendat permisul", a afirmat Ponta.
Premierul a precizat că una dintre principalele prevederi modificate vizează prevederea din lege care îi obliga pe judecători şi procurori să îl lase pe şoferul care a comis o infracţiune să conducă în continuare