În prezenţa unui public numeros, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” a avut loc sâmbătă vernisajul Salonului Naţional de Arte Vizuale „Interferenţe”.
Expoziţia reuneşte peste 70 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, instalaţie şi fotografie semnate de 35 de artişti din Botoşani, Dorohoi, Bucureşti, Baia Mare, Constanţa, Reghin, Târgu Mureş şi Turda.
În deschidere cei prezenţi la vernisaj au avut parte de recitaluri susţinute de trupa de teatru „Drama Club” a Colegiului „Laurian” şi Ştefan Iacob.
Muzeograful Ana Florescu a făcut prezentarea fiecărui autor în parte şi a fiecărei lucrări expuse.
Aflată la a doua ediţie, expoziţia este organizată de Muzeul Judeţean în colaborare cu Societatea Culturală „Grafic-Art” şi va putea fi vizitată de public toată luna octombrie zilnic, între orele 9.00 şi 17.00, iar intrarea este liberă.