-AA+A Duminică de duminică preoţii se roagă, în virtutea tradiţiei, pentru pacea ţării noastre, pentru a ne feri Dumnezeu de năvălirea altor neamuri. Spaima de străinii care vin şi pradă, îi omoară pe ai noştri, este „documentată”, dacă se poate spune, de năvălirea mongolilor la 1241, când au incendiat Rodna, au jefuit, ars localităţi, biserici, au semănat groază pentru o mie de ani. Să poţi „da chibrit” casei unui om aşezat, să-l şi omori, să faci piramide din capete reprezintă barbaria paradigmatică pe care toate războaiele o repetă în anumite forme. Spaniolii catolici au exterminat popoare indigene din America, naziştii au ars oameni în Al Doilea Război Mondial, sovieticii şi aliaţii au umilit şi exterminat prizonieri de război şi proprii cetăţeni în lagăre de concentrare, după încheierea conflagraţiei. Pe parcursul vremurilor, formele de război purtat, de agresiune, s-au înmulţit, prin sofisticarea armamentului, a metodelor ca statul mai puternic să-l supună pe cel mai mic şi mai slab, de fapt, ştiinţa războiului s-a bucurat de o elaborare genială în cartea „Arta războiului” a lui Sun Tzu (544-496 înainte de Hristos), care la rândul său valorifică studii mai vechi. Ideea este de a-l constrânge pe duşman să abandoneze lupta, care trebuie câştigată cu costuri minime. Faţa războiului s-a schimbat, spune-se, în Europa, unde ruşii, ajunşi în Germania, au trebuit să se retragă conform înţelegerii între aliaţi, pentru ca apoi, cu bani, să se întoarcă în ultimele două decenii în Occident şi să cumpere imense proprietăţi în Franţa şi Anglia, în alte ţări. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul ţării noastre, unde nu s-a tras un glonţ şi am ajuns de la industria pe care o aveam în 1989, într-o stare mai rea decât imediat după Al Doilea Război Mondial. Factorii interesaţi din străinătate au ras totul cu mâinile clasei noastre politice, lipsită de viziune, de un program de