News Vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor în aproape toată ţara. Câţiva nori în regiunile estice şi la munte - nori care nu vor lăsa precipitaţii - şi un cer mai mult senin în restul ţării. Vântul va avea unele intensificări doar în sudul Banatului. Maximele se vor încadra între 12 grade pe litoral şi în deltă şi 20...21 de grade în regiunile vestice.
În regiunile de la vest de Carpaţi, vreme însorită şi în încălzire. Înca rece dimineaţă, dar amiaza vine cu maxime de la 16 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 20-21 de grade în sudul Banatului, la Reşiţa. În afară de brumă, ce poate să apară izolat în Podişul Transilvanei, şi a vântului mai puternic în sudul Banatului, nu se mai aşteaptă alte fenomene meteorologice. Şi în sud vremea este frumoasă şi continuă să se încălzească. Totuşi, maximele de 16-17, izolat 18 grade, deşi sunt mai mari decât ieri, sunt încă sub valorile specifice perioadei. Dimineaţa, în subcarpaţi izolat mai poate fi brumă şi în zonele joase, ceaţă. În Dobrogea, câţiva nori pe cer fără nici o şansă de ploaie, însă şi un grad-două mai mult în termometre: 16 la amiază la Tulcea, 17 la Cernavodă şi 13 grade la Constanţa. În Moldova, cea mai rece vreme din ţară: 14 grade vor fi la Suceava, Piatra Neamţ, Bacău şi Iaşi şi 16 la Focşani şi Galaţi.
VREMEA PE DOUĂ ZILE
Marţi, vremea se va menţine în general frumoasă. Temperatura mai creşte, aşa că ajunge în limite normale pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cu exceptia litoralului, maximele trec de 15 grade şi ajung la 22 de grade în sudul Banatului, la Reşiţa, udne va fi cel mai cald. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Dimineaţa, local în regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în rest va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în sudul Banatului. Vreme în general frumoasă şi în