Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri de muncă pentru români în Uniunea Europeană. Salarii de până la 55.000 euro/an

Publicat in Covasna Media, luni 7 octombrie 2013 ·

Asistenţii sociali, inginerii, geologii şi bucătarii din România care vor să lucreze în alte ţări din Uniunea Europeană au disponibile, prin reţeaua Eures, locuri de muncă în ţări printre care Marea Britanie, Irlanda, Germania, Norvegia şi Finlanda.

În Marea Britanie, sunt anunţate şase posturi vacante de senior asistent social, pentru persoane care să lucreze cu copii, tineri şi familiile lor – cazuri cu probleme complexe -, urmând să se ocupe inclusiv de însoţirea şi reprezentarea persoanelor vulnerabile în justiţie. Pentru ocuparea acestor posturi se cer studii superioare de specialitate, experienţă în supervizarea unei echipe şi limba engleză la nivel avansat. Salariul oferit este cuprins între 31.296 şi 34.887 de lire brut pe an, iar contractul este permanent.

Un hotel din Norvegia are disponibile un post de bucătar şef şi unul de asistent bucătar şef. Pentru ocuparea celor două posturi sunt obligatorii calificarea şi experienţa similară. De asemenea, angajatorul caută persoane inovatoare, cu real interes pentru produse alimentare, organizate, sociabile, responsabile, dar şi cu bune cunoştinţe de limba engleză. Angajatorul mai precizează că vorbirea unei limbi scandinave constituie avantaj. “Salariul este negociabil, însă angajatorul precizează că poate oferi cazare începand cu 2.700 de coroane norvegiene (aproximativ 330 de euro/lună), exceptând energia electrică. Angajatorul este dispus să ofere asistenţă în mutarea familiei în Norvegia”, se arată în anunţul publicat pe reţeaua Eures. Perioada contractuală este nedeterminată iar angajările ar urma să se facă din 1 ianuarie 2014.

Tot în Norvegia, este disponibil un post de senior geolog care să interpreteze tipurile de date geologice, construcţia de modele structurale sedimentologice, evaluări de risc şi potenţiale de rezervă, folosind instrumente şi proceduri standard ale companiei. Postul

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 51 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 23 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 16 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 48 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 13 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°