Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 1.604 lei, în scădere cu 31 de lei (-1,9%) faţă de luna precedentă, cele mai mari valori consemnându-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 3.948 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 884 de lei. Tot în august, media lunară a preţurilor a scăzut cu 0,2%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a românilor a mai coborât o treaptă.
Totodată, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.219 lei în august, cu 1,8% mai mic decât în iulie, arată datele comunicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,3%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 120,9%, cu 2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2013", se arată într-un comunicat al INS.
Scăderile câştigului salarial mediu net în august faţă de luna anterioară au fost determinate de acordarea în iulie de premii ocazionale, inclusiv prime de vacanţă, sume din profitul net şi alte fonduri, inclusiv tichete de masă şi tichete cadou. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici.
Scăderi în telecom, creşteri în industriile extractive
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (între 8% şi 9% ) şi în fabricarea produselor textile, cercetare-dezvoltare, transporturi pe apă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice,