Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care a construit bacterii sintetice: vom aduce ADN extraterestru şi îl vom reface pe Pământ

Publicat in Adevarul, luni 7 octombrie 2013 ·

Doctorul Craig Venter, care a ajutat la cartografierea genomului uman, a creat prima formă de viaţă sintetică, folosind chimicale şi introducând ADN în celula unei bacterii. El crede că oamenii vor reface ADN-ul extraterestru pe Terra.

Venter a declarat pentru "The Daily Telegraph" că cercetătorii vor putea extinde tehnologia, pentru a face organisme de bază, folositoare în agricultură sau medicină. De asemenea, am putea trimite roboţi în spaţiu pentru a lua forme de viaţă extraterestre şi de a le replica pe Pământ.

Cuvintele lui Venter apar în cartea sa "Viaţa la viteza luminii: De la dublul Helix la naşterea vieţii digitale". "În anii care vor urma, va fi posibil să creăm o variaţiune mare de celule sintetice cu ajutorul programelor de pe calculatoare", crede cercetătorul.

Americanul consideră că, în viitor, maşinăriile vor putea analiza componenţa genomului uman şi să transmită datele pe internet sau chiar în spaţiu, deschizând drumul cercetării vieţii extraterestre.

"Nu suntem departe de ziua când vom trimite roboţi care să citească ADN-ul din spaţiu. Dacă le vom trimite înapoi pe Pământ, le vom reconstrui aici. O variantă sintetică a genomului marţian ar putea fi reconstruit aici", a adăugat Venter.

Craig Venter a participat la proiectul genomului uman, care a reconstruit ADN-ul uman până în cele mai mici detalii. În 2002, Venter a fost dat afară din proiect din cauza unor disensiuni financiare. Vorbind în 2007 pentru revista "New Scientist", Craig Venter a declarat despre bacteriile sintetice că "în următorii 20 de ani, genomica sintetică va deveni standardul pentru orice. Industria chimică va depinde de ea, industria energetică va depinde de ea. Trebuie să găsim o alternativa la extragerea combustibililor neregenerabili, arderea lor şi poluarea atmosferei".

Haideţi pe Facebook. Vă aşteptăm pe Tech Adevărul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°