Congresul trebuie să crească limita de îndatorare a SUA înainte ca aceasta să fie atinsă la 17 octombrie, altfel Statele Unite vor intra în default pentru prima dată în istoria ţării, a declarat secretarul Trezoreriei, Jacob Lew, adăugând că legislativul "se joacă cu focul" prelungind negocierile.
Trezoreria estimează că va epuiza până la 17 octombrie măsurile excepţionale folosite pentru a amâna atingerea plafonului de îndatorare, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari.
"Congresul se joacă cu focul. (...) Dacă statul american, pentru prima dată în istorie, alege să nu-şi plătească datoriile la timp, ne vom afla în default. Nu există nicio variantă pentru a preveni intrarea în default dacă nu avem suficienţi bani pentru a plăti facturile", a declarat oficialul american pentru postul CNN, preluat de Bloomberg.
Trezoreria SUA va rămâne cu lichidităţi de circa 30 de miliarde de dolari după data de 17 octombrie, insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, care ajung la 60 de miliarde de dolari în zilele următoare.
SUA au fost nevoite să oprească începând de marţi o parte din activităţile statului federal, după ce Congresul nu a adoptat bugetul sau finanţare pe termen scurt pentru anul fiscal început la 1 octombrie. Aproximativ 800.000 de angajaţi federali au fost trimişi în concediu forţat.
Blocajul bugetar din Congres a amplificat îngrijorarea că legislativul nu va ajunge la timp la consensul necesar creşterii plafonului de îndatorare. Consecinţele intrării SUA în "default", în urma indeciziei Congresului, ar putea avea efecte catastrofale, care s-ar întinde pe o perioadă de decenii, a avertizat, joi, Trezoreria, scrie Mediafax.