Faptul că actualul preşedinte al ţării e adeptul diversiunilor nu mai e demult un secret. În izolarea în care fiinţează la Cotroceni, fără să mai poată trage de hăţuri aşa cum obişnuia până când USL a câştigat alegerile, Traian Băsescu încearcă prin orice metode să-şi alunge temerile şi să-şi calmeze frustrările. Nu mai poate recupera simpatia generală de care se bucura cândva şi, ca urmare, aruncă pe piaţă subiecte de false ori de câte ori are ocazia.
Nu mai e nimeni naiv să creadă ceea ce spune Traian Băsescu. Preşedintele jucător nu mai are teren de joacă, nici pioni la Guvern pe care să-i mute după pofta inimii. Majoritatea USL şi stabilitatea guvernamentală sunt ca un junghi în coasta lui Băsescu, preocupat în mod obsesiv să convingă populaţia că ruptura dintre PSD şi PNL-PC este inevitabilă. Crin Antonescu, candidatul USL la alegerile prezidenţiale de anul viitor, este cel care, odată ajuns preşedinte al României, îl va pune să plătească pentru ce a făcut. Dacă, până acum, s-a fofilat şi a scăpat, Traian Băsescu ştie că sfârşitul său este aproape. În disperare de cauză, apelează la mesaje otrăvite, prin care încearcă să anihileze USL-ul, şi, în consecinţă, să-şi elimine duşmanul. Din păcate, preşedintele Băsescu nu a înţeles, nici în al 12-lea ceas, că nu doar USL-ul îi stă împotrivă, ci întreg poporul care a arătat, fără urmă de îndoială, că nu-l mai vrea.
Partidul Naţional Liberal are ca unică prioritate guvernarea României, pentru a răspunde aşteptărilor oamenilor, iar discuţiile care pun sub semnul întrebării actuala majoritate nu sunt legitime. România se bucură de stabilitate guvernamentală şi orice probleme care intervin pe parcurs sunt rezolvate în interiorul USL. Liberalii şi social-democraţii şi-au asumat responsabilitatea de a impune politici guvernamentale eficiente, de a dezvolta ţara şi îşi vor duce până la capăt angajamentele, cu