Naţionala de fotbal a României are "şanse reale" de a termina pe locul secund în Grupa D a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2014 şi a se califica la barajul pentru turneul final din Brazilia, a afirmat selecţioner Victor Piţurcă, astăzi, într-o conferinţă de presă, informează Agerpres. "Ne aflăm pe locul 4 în grupă în acest moment, dar cu şanse reale de a termina pe locul 2, dacă vom câştiga cele două partide pe care le mai avem, cu Andorra şi Estonia, iar Ungaria şi Turcia nu vor învinge în 'dublele' pe care le au, iar acest lucru e foarte posibil, pentru că joacă şi împotriva Olandei. Am avut o şansă mare după meciul cu Ungaria să depindem doar de soarta noastră, dar nu am reuşit să luăm cel puţin un punct cu Turcia, ca să fim mai aproape de baraj. Există şanse mari pentru locul doi, după calculele noastre, pentru că Olanda poate să câştige cu ambele formaţii", a subliniat selecţionerul României.
Victor Piţurcă a apreciat că "actuala campanie a fost una bună până acum, suntem încă în cărţi pentru locul doi şi pentru baraj. Când am preluat echipa aveam misiunea să formez un lot şi o echipă competitivă pentru preliminariile următoare. N-a fost simplu şi puteam să stăm şi mai rău, dar, datorită valorii jucătorilor, am ajuns aici şi e un lucru bun".
"Piţi" a precizat că "avem nevoie de cât mai multe goluri cu Andorra, dar în primul rând de victorie. În ultimul meci jucat acasă de Andorra, Olanda a înscris foarte greu, prin minutul 50. Nu ne va fi uşor nici nouă acolo. Sper să marcăm 7-8 goluri dacă e posibil, pentru că va conta la golaveraj între noi şi Turcia. Ungaria, dacă pierde sau face egal în Olanda, iese din calcule pentru locul 2. Trebuie să câştigăm şi cu Estonia, însă vom vedea cum stau lucrurile după partida cu Andorra".
Selecţionerul echipei naţionale nu se teme că Olanda, care are deja asigurat primul loc în grupă, va evolua m