TIMIŞOARA. În 19 octombrie va avea loc „Retroparada Toamnei”, întâlnire în cadrul căreia pasionaţii de maşini vechi se pot aduna pentru a-şi etala frumuseţile, automobile de colecţie.
Vehiculele istorice vor fi expuse în Piaţa Victoriei între orele 10:00-12:00, după care va urma o paradă de o jumătate de oră prin oraş. Acest eveniment tomnatic, „Retroparada Toamnei” va fi organizată concomitent în 16 oraşe din ţară, în cadrul expoziţiilor putând fi văzute un număr de peste 400 de vehicule istorice. În Timişoara se estimează participarea a 15 vehicule istorice fabricate în perioada 1939-1983.
La expoziţie şi la paradă pot participa toţi cei care deţin vehicule cu o vechime de cel puţin 30 de ani, spun organizatorii, fiind necesară programarea în prealabil la reprezentantul judeţean al Retromobil Club, Vlad Capotescu, la telefon 0756.194.696.