În casa sărăcăcioasă din centrul satului, pe scările de piatră rece şi aproape fadă m-am întâlnit cu el, cu acel el despre care aş putea să vorbesc o mie de ani. Pentru mine el, omul frumos, acel om prea frumos pentru societatea concretă, a reprezentat începutul unei lumi despre care aş spune că mi-a aparţinut toată viaţa însă prea egoistă să văd am lăsat-o să treacă pe lângă mine. Omul acela frumos m-a învăţat să cred că lumea lui este şi lumea mea iar frumuseţea lui este şi frumuseţea mea. Nu l-am cunoscut personal, dar pot spune că mi-e atât de familiar încât aş zice că m-am născut cu el, cu gândurile lui, cu teoremele lui, cu balanţa lui înclinată spre bine, cu aspiraţiile omului frumos care a fost întotdeauna. Surpriza vine din interiorul lui, din firea lui, din emoţia exprimată la Târgu-Jiu, căci spun bine, da, aici la Târgu-Jiu. Vorbesc despre omul frumos Dan Puric. Despre lumea lui aş putea să mai vorbesc încă zece editoriale de acum încolo pentru să sunt sigură că aş atrage atâtea lucruri benefice încât la un moment dat m-ar numi protectoarea lui. După cum spuneam l-am cunoscut pe Dan Puric din cărţile lui şi mai ales din lucrarea monumentală „Despre omul frumos”, o carte care mi-a fost dăruită tot de un om frumos, a cărei frumuseţe a rămas şi după acea moarte ancestrală. Dan Puric a vorbit în acest week-end şi târgujienilor despre frumosul lumii lui pe care şi eu l-am descoperit într-o anumită etapă a vieţii mele când lucrurile începuseră să fie de domeniul paranormalului. Esenţa acestui editorial, dar şi surpriza vieţii mele a fost să aflu zilele acestea, spre ruşinea mea că Dan Puric îşi are originile în Gorj. Am putea să facem din acest lucru un adevărat motiv, real aş spune, de a atrage oameni din toată lumea, măcar cu un rând în care să amintim că titanii acestei Românii, scăldată în mocirla politică din ultima vreme, fac parte din această glie. C