Multă lume îi înjură pe ziarişti. Multă lume crede că ziaristul e cineva care stă la vreun birou în faţa unui calculator şi înşiră... „cuvinte goale, ce din coadă au să sune“. Multă lume are impresia că ziariştii sunt unii dintre indivizii pe care-i văd pe la televizor şi despre care au auzit că sunt plătiţi de unii sau de alţii să scrie ori să spună unele şi altele.

Adevărul este însă de cele mai multe ori altul. Ziariştii adevăraţi sunt cei care pe ger, viscol ori ploaie torenţială merg la locul unde se întâmplă un eveniment pentru a aduce de acolo informaţii pe care le transmit ulterior cititorilor, telespectatorilor, ascultătorilor. Ziariştii adevăraţi sunt cei care sar din pat la 2 noaptea pentru a merge la locul unde s-a produs un accident grav pentru ca la prima oră a dimineţii, publicul să fie informat. Ziariştii adevăraţi sunt cei care deschid uşile autorităţilor pentru a le aduce la cunoştinţă problemele cetăţenilor, sunt cei care scriu despre gropile din străzi, numărul insuficient de paturi dintr-o secţie de spital, problemele din justiţie, performanţele elevilor şi salariile mici ale profesorilor, sunt cei care urcă pe cărări neumblate pentru a vă aduce în atenţie oameni extraordinari, cei care îi deranjează pe oamenii politici cu întrebări incomode, cei care intră în lumea finanţelor, cei care ştiu tot ce mişcă în sport.

Aşa fac reporterii mei. Şi deşi am folosit un adjectiv posesiv, nu despre posesie este vorba, ci despre familiaritate, despre afectivitate, despre consideraţie.

Zilele trecute, am mers... pe teren. E mult spus, pentru că am petrecut doar vreo oră şi ceva în aer liber, făcând câteva poze şi notându-mi câteva informaţii. Dar a fost suficient ca să-mi aduc aminte că pe cât e de frumos, pe atât e de greu să fii reporter. Oamenii nu-ţi dau informaţiile pe tavă, nu sunt mereu amabili, trebuie să te bagi în f