În intervalul 5-6 octombrie a.c., personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 21 situaţii medicale de urgenţă. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele S.M.U.R.D. se regăsesc probleme cardiace, afecţiuni respiratorii, abdominale şi diferite traumatisme. Paramedicii din cadrul I.S.U. Vrancea au intervenit în municipiile Adjud şi Focşani, în oraşul Panciu, cât şi în comunele Câmpineanca, Bârseşti, Fitioneşti, Paltin, Ploscuţeni, Răcoasa, Vidra şi Vulturu, acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgenţe ale spitalelor din Adjud, Focşani, Panciu şi Vidra. Accident rutier pe E 85 Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2 – E 85 pe teritoriul municipiului Adjud în cursul serii de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în care au fost implicate două autoturisme. Imediat după anunţarea evenimentului, în jurul orei 21.20, la dispeceratul integrat I.S.U.-S.A.J., la locul indicat s-au deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă S.M.U.R.D. din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cât şi o ambulanţă S.A.J. Vrancea. Pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea lui Mihai P., în vârstă de 56 ani, care rămăsese blocat în autoturismul înmatriculat în Bucureşti, acesta fiind preluat în stare gravă de echipajul de pe ambulanţa S.A.J. De asemenea, paramedicii l-au preluat pe Claudiu C., în vârstă de 32 ani, care se afla în autovehiculul înmatriculat în judeţul Iaşi. Acesta prezenta un traumatism facial cu plagă, contuzie toracică şi ameţeli şi a fost transportat la cea mai apropiată