Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul Naţional de maraton – subiect de scandal între atletele de la CSM Zalău

Publicat in Magazin Salajean, luni 7 octombrie 2013 ·

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de maraton, desfăşurat duminică, 6 octombrie, la Bucureşti, a provocat un adevărat scandal în cadrul secţiei de atletism a Clubului Sportiv Municipal Zalău. Antrenorii Gheorghe Guşet şi Lorena Boberschi susţin că CSM Zalău a fost privată de câştigarea unei medalii în clasamentul pe echipe, din cauză că Paula Todoran a refuzat să ia startul în cursa de maraton. “Este inadmisibil ca un club să piardă o medalie pentru simplu fapt că o sportivă nu doreşte, pur şi simplu, să alerge în cursa de maraton. Paula a anunţat că nu va alerga la maratonul de la Bucureşti, însă a fost prezentă la start şi a alergat semimaratonul, unde s-au acordat premii în bani. Fetele noastre (Daniela Cîrlan şi Alina Niţuleasa, n.r.) s-au rugat insistent de ea să participe la maraton, pentru a putea obţine o medalie cu echipa, dar ea nu a dorit. Putea foarte bine să alerge într-un tempo mai scăzut, fără să se forţeze şi aveam asigurată o medalie, indiferent de locul pe care ar fi terminat Paula cursa. Am înţeles că cei din conducerea clubului nici nu ştiau de participarea ei la semimaratonul de la Bucureşti. Voi face o sesizare în acest sesns la Ministerul Tineretului şi Sportului, pentru că nu este normal ca o sportivă care beneficiază de o grămadă de bani din bugetul local să dea cu piciorul unei medalie”, a tunat Gheorghe Guşet.

De cealaltă parte, Mirel Seişanu, antrenorul Paulei Todoran, susţine că cei din conducerea CSM Zalău ştiau de faptul că atleta zălăuană va participa la concursul de la Bucureşti. “În şedinţa de marţea trecută, am anunţat conducerea clubului de faptul că dorim să participăm la concursul de semimaraton. Ni s-a răspuns că CSM Zalău nu o poate susţine financiar pe Paula la acest eveniment şi a făcut deplasarea pe banii ei, tocmai în dorinţa de a face o ultimă verificare înaintea Campionatului Balcanic de maraton (27.10

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°