UPDATE: Trupul copilului ucis pe o trecere de pietoni, găsit la 55 de metri de locul impactului
Elevul de 15 ani lovit mortal de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa unui liceu din Mehedinţi a fost purtat pe capota autoturismului şi aruncat la o distanţă de 55 de metri de locul impactului, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, citaţi de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit comisarului Titi Zorzoliu de la Serviciul Rutier Mehedinţi, şoferul nu consumase băuturi alcoolice.
"Pe Drumul Naţional 67, în localitatea Halânga, un tânăr din comuna Balta care mergea spre liceu, traversând drumul naţional pe trecerea de pietoni, a fost acroşat şi accidentat mortal de un autoturism Skoda care circula pe banda a doua de circulaţie. În urma impactului, tânărul a murit pe loc. Şoferul a fost testat alcoolscopic, stabilindu-se că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare pentru ucidere din culpă", a declarat Zorzoliu.
El a mai precizat că şoferul a indicat ca loc al impactului trecerea de pietoni, trupul copilului fiind găsit însă la o distanţă de 55 de metri, după ce a fost purtat pe capota autoturismului.
Şoferul care se afla la volanul autoturismului Skoda, în vârstă de 38 de ani, din Drobeta Turnu Severin, le-a spus poliţiştilor că nu l-a văzut pe adolescentul de 15 ani. El a susţinut că la momentul accidentului era întuneric, a văzut un grup de copii care au vrut să traverseze pe trecerea de pietoni, însă când au observat maşina, cu toţii s-au oprit. Din grup a rămas însă băiatul de 15 ani, care a traversat şi a fost lovit de maşină.
În zona trecerii de pietoni din faţa Grupului Şcolar Halânga, unde s-a produs accidentul, restricţia de viteză este de 50 de kilometri la oră, însă până acum poliţiştii nu au stabilit cu ce viteză rula şoferul.
Un adolescent de 1