Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INS menţine estimarea privind creşterea economică de 0,5% pentru trimestrul al doilea

Publicat in Antena 3, luni 7 octombrie 2013 ·

Institutul Naţional de Statistică (INS) a menţinut estimările privind creşterea economică din trimestrul al doilea şi primul semestru, la 0,5% faţă de ianuarie-martie, respectiv 1,8% comparativ cu ianuarie-iunie 2012, PIB urcând astfel la jumătatea anului, ca serie brută, la 267,811 miliarde lei.

Creşterea PIB de 1,8%, la semestru, este valabilă atât pentru seria brută cât şi pe cea ajustată sezonier (în funcţie de care PIB a ajuns după şase luni la 308,834 miliarde lei), scrie Mediafax.

Pentru trimestrul al doilea, PIB - date ajustate sezonier - este estimat la 155,585 miliarde lei, mai mare, în termeni reali, cu 0,5% faţă de primele trei luni ale anului şi cu 1,4% comparativ cu trimestrul al doilea al anului 2012. Ca serie brută PIB a fost în trimestrul al doilea de 146,915 miliarde lei, în creştere, în termeni reali, cu 1,5% faţă de trimestrul II 2012.

La începutul lunii septembrie INS a anunţat că PIB a urcat cu 0,5% în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, şi cu 1,8% la semestru, creşteri mai mari faţă de primele estimări, care indicau un avans de 0,3%, respectiv 1,7%, după creşteri în industrie, imobiliare, agricultură şi activităţi profesionale şi scădere în construcţii.

Statistica notează luni că din punctul de vedere al formării PIB în trimestrul II 2013 modificări ale contribuţiei la creşterea economică, între cele două estimări, au înregistrat construcţiile, de la -0,5% la -0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,9 puncte procentuale, de la 94,6% la 95,5%, comerţul cu amănuntul şi ridicata, repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, de la-0,1% la -0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -1,4 puncte procentuale (de la 99,3% la 97,9%), administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 29 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 43 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 47 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 15 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°