Contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din chirii sau arendă vor trebui să vireze către bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 2014, un impozit de 16 la sută și contribuția de asigurări sociale de sănătate, de 5,5 la sută din baza lunară de calcul, indiferent de alte categorii de venit pe care le realizează, a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, Ministerul Finanțelor Publice.
Contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din chirii sau arendă vor trebui să vireze către bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 2014, un impozit de 16 la sută și contribuția de asigurări sociale de sănătate, de 5,5 la sută din baza lunară de calcul, indiferent de alte categorii de venit pe care le realizează, precizează, vineri, într-un comunicat de presă, Ministerul Finanțelor Publice, potrivit Agerpres. Astfel, de la începutul anului viitor, impozitarea se aplică tuturor contribuabililor persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, precum închiriere, închirierea locuințelor proprietate personală în scop turistic sau arendă. „Începând din 1 ianuarie 2014, contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (...) datorează, indiferent de alte categorii de venit pe care le realizează, impozit (16 la sută) și contribuție de asigurări sociale de sănătate, în cotă de 5,5 la sută din baza lunară de calcul. Până la data de 31 decembrie 2013, persoanele care realizează, pe lângă veniturile din cedarea folosinței bunurilor, și venituri din salarii/venituri asimilate salariilor/venituri din pensii/venituri sub forma indemnizațiilor de șomaj/venituri din activități independente, cu excepția celor din drepturi de proprietate intelectuală/venituri din silvicultură și piscicultură/venituri agricole, nu datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra venitului din cedarea folosinței bunurilor”,