Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUL COD RUTIER: Șoferii pot bea un pahar de vin sau o bere, dar dacă nu-și plătesc amenzile vor rămâne fără permis

Publicat in Alba24, luni 7 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, o serie de modificări la Codul Rutier, prin care cei care vor merge la nunţi vor putea să bea un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fie sancţionaţi, dar cei care nu-şi plătesc amenzile în 30 de zile rămân fără permis. De asemenea, în cazul unor accidente mortale, şoferul nu va mai putea conduce până la terminarea procesului în instanţă.

Ponta a susţinut că a aplicat regulile europene în ceea ce priveşte consumul de alcool.

“Până la 0,2 (miligrame alcool pur în aerul expirat – n.r.) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere sau… Dar de la 0,5 în sus – nu 0,8 – să fie infracţiune, exact cum se întâmplă în toată Europa – până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă la un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune”, a anunţat Ponta.

El a precizat că a lucrat cu echipa ministrului de Interne astfel încât noul Cod rutier să-şi atingă scopul, respectiv acela al siguranţei mai mari pe şosele.

Potrivit premierului, la nivelul USL urmează să se decidă dacă actul normativ va fi promovat printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-un proiect de lege, precum şi dacă vor fi aduse alte modificări.

A menţionat că în cazul celor cu amenzi neplătite în termen de 30 de zile li se va suspenda permisul de conducere până la plata amenzii.

“Era o problemă de aplicare în sensul în care omul îşi plătea amenda şi noi nu ştiam că şi-a plătit-o şi-i suspendam permisul. Am găsit o soluţie pe care o discutăm şi cu domnul Chiţoiu, cu un cont unic, şi cu faptul că poliţia nu poate suspenda permisul cuiva decât după ce verifică la 30 de zile după că în acel cont unic nu s-a plătit amenda”, a explicat premierul.

El a menţionat că se încearcă găsirea unei “proceduri rapide” în cazul şoferilo

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 45 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 48 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°