Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Diva" e falită? Gazda Zăvorancei: Am renunţat! Oana nu are bani să plătească chiria

Publicat in Ziarul Ring, marți 8 octombrie 2013 ·

Actriţa doreşte să-şi facă dreptate în conflictul cu Haljini Haljin, patronul Cafenelei Flavour, din Dorobanţi, în apartamentul căruia a locuit cu chirie pentru câteva luni. Familia Haljin susţine că a "uitat" de datoria divei, însă Oana Zăvoranu îşi apără onoarea la tribunal.

Obiectul noului proces civil solicitat de Oana Zăvoranu pe 20 iunie, la Judecătoria Sectorului 1, e "acţiune în răspundere delictuală daune morale, daune materiale". Surpriză însă: în ciuda acuzaţiilor formulate de Haljini Haljin, alias Toni, familia lui a dat totul uitării şi nu vrea să mai audă de Oana Zăvoranu. Recent, Toni a declarat la Antena 1 că are de recuperat de la divă 5.687 de lei (aproximativ 1.300 de euro), reprezentând chiria restantă pe o lună - 900 euro, la care se adaugă 1.700 de lei, bani pe care i-ar fi împrumutat.

"Între părţi au existat mai multe divergenţe"

Contactată de "ring", apărătoarea Oanei Zăvoranu, avocata Anca Dumitrescu, ne-a explicat că procesul vizează mai multe aspecte: "Deocamdată nu e fixat un termen în respectiva cauză şi când va fi fixat, se va confirma că există pe rol dosarul. Cererea se află încă în camera preliminară şi se verifică înscrisurile depuse. E prematur să vorbim acum despre ce e vorba în dosar. Între părţi au existat mai multe divergenţe, în sensul că s-au formulat mai multe plângeri penale şi pretenţii civile în ceea ce o priveşte pe clienta mea, la care urmează să răspundă, dar deocamdată sunt în curs de soluţionare. La acţiunile civile nu sunt fixate termenele, iar cele penale sunt în faza actelor premergătoare".

"Nu va plăti, pentru că nu are bani"

De cealaltă parte, fiica lui Haljini Haljin susţine că nici tatăl ei, nici altcineva din familie nu vrea să continue conflictul cu Oana Zăvoranu. "S-au terminat toate procesele între noi, nu mai avem nicio treabă cu

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 27 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 53 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum o ora
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°