Târgul de Cariere, cea mai mare reţea de profil din România, revine la Oradea, în cadrul unui periplu prin 15 mari oraşe din ţară.
Evenimentul din oraşul de pe Criş se va desfăşura vineri, 11 octombrie, între orele 11 şi 19, la Lotus Center şi este organizat în colaborare cu firma orădeană Active Job Consulting, specializată în resurse umane.
"Am remarcat că tot mai mulţi orădeni (25%, la ediţia anterioară) participă la evenimentele noastre, chiar dacă au un loc de muncă în momentul desfăşurării lor", arată organizatorii într-un comunicat.
Ofertele de angajare acoperă mai multe domenii, printre care producţie şi tehnică, servicii, financiar sau marketing, printre companiile prezente la eveniment numărându-se Celestica sau Emerson.
Principalii vizaţi de angajatorii de la acest târg sunt tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experienţă de muncă.
Cei care doresc pot participa şi la traininguri şi seminarii pe tema găsirii vocaţiei şi a progresului rapid în carieră, dar şi la sesiuni de consultanţă unu-la-unu în carieră, respectiv la întâlniri cu invitaţi supriză, în cadrul Atelierului de Cariere.
"Participarea la aceste evenimente este gratuită, iar în cadrul lor, participanţii vor putea afla cum să se integreze rapid la birou, cum să lucreze mai bine cu managerii, dar şi discuţii despre politici de recrutare, politici de dezvoltare personală şi multe altele. Toate aceste informaţii sunt oferite de traineri instruiţi sau de companiile care doresc să susţină traininguri în cadrul Atelierului de Cariere", arată comunicatul.
"Faptul că la standurile Târgului de Cariere se află în permanenţă reprezentanţi din departamentele de recrutare ale companiilor angajatoare este o mare oportunitate pentru candidaţi. O discuţie de câteva minute cu un recruiter te poate plasa direct în lista scurtă a candidaţilor vizaţ