Un tânăr a fost rănit grav, iar alţi doi au suferit leziuni uşoare, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc duminică, 6 octombrie, în localitatea Gura Vlădesei, comuna Gîlgău. Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 11. Şoferul, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Căpîlna, în timp ce conducea pe drumul naţional 1C, înspre Gîlgău, într-o curbă, a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit un alt autoturism parcat pe marginea drumului. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un gard, iar cei trei, respectiv şoferul şi cei doi pasageri, au fost răniţi. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Dej, iar unul dintre ei fiind rănit mai grav a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgenţe 1 în Cluj Napoca. În urma testării şoferului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1.20 miligrame/litru în aerul expirat.
.
comments