Consorţiul de firme însărcinat cu realizarea proiectului gazoductului Iaşi - Ungheni a început să lucreze în patru puncte de pe teritoriul României.
Lucrările de montaj şi îngropare a ţevilor la gazoductul Iaşi – Ungheni au început efectiv pe data de 2 octombrie, la mai bine de o lună după inaugurarea oficială a şantierului de către o delegaţie condusă de prim-ministrul Victor Ponta.
La momentul respectiv, 26 august 2013, consorţiul câştigător al licitaţiei, format din Habau PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet şi IPM-Partners, semnase contractul cu doar cinci zile mai devreme, iar coordonatorii proiectului erau abia în faza preliminară, a instalării şantierului.
Cu toate acestea, au pregătit un spectacol mediatic impresionant pentru vizita premierului Victor Ponta, care a inclus conducte transportate ad-hoc la faţa locului şi sudate de către muncitori sau flote de utilaje aliniate în faţa delegaţiei oficiale.
A două zi, pe 27 august, scenariul de la Rediu, Iaşi, s-a repetat la Ungheni, în Republica Moldova. Surse din administraţie susţin că ţevile sudate la Iaşi au fost demontate şi apoi transportate peste noapte la Ungheni.
Lucrările au început, însă, cu adevărat, cu doar câteva zile în urmă, pe 2 octombrie. Se munceşte în acest moment în patru puncte din judeţul Iaşi. Este vorba despre localităţile Golăieşti, Victoria, Sculeni şi Leţcani. În ultima dintre comunele enumerate, se va realiza nodul tehnologic pentru conexiunea cu reţeaua de gaz de pe teritoriul României.
Până astăzi, 7 octombrie, muncitorii societăţilor angajate pentru proiect au sudat conducte pe o lungime de aproximativ 2,2 kilometri, din totalul de 32,19 kilometri contractaţi pe partea românească. Pe teritoriul Republicii Moldova, unde gazoductul va avea o lungime de aproximativ 10 kilometri, n-au început până în acest moment lucrările. Problema este gen