Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jenant, mişeilor! / „Mormântu’ lu’ popa”

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 7 octombrie 2013 ·

„Moşu” Gavrilă Ogoranu povestea că, în imperiul turcesc, la sud de munţii Rodope, trăia pe la anul 1700 o populaţie românească, megleno-românii, desigur creştini ca toţi românii. Într-o bună zi, unui paşă turcesc i-a căşunat să-i treacă la islamism, ameninţând pe cei ce se vor opune cu tăierea capului.

Unii au preferat să moară şi nu şi-au părăsit legea, alţii de frică s-au turcit, o altă parte, între care şi popa satului, au fugit noaptea şi s-au dus departe.

Au trecut ani de la convertirea forţată, paşa cu pricina a murit, şi, o dată cu moartea lui, persecuţia a încetat. Popa, de pe unde era fugit, a auzit şi s-a întors în satul de unde plecase ca să întoarcă oamenii din nou la Hristos.

Între timp, însă, foştii lui enoriaşi au devenit atât de fanatici mahomedani, încât l-au scos pe popa la marginea satului şi l-au ucis cu pietre, ridicând pe trupul lui o movilă, care până-n zilele noastre se cheamă în graiul lor ,,mormântu lu popa”.

Cred că, în toată istoria sa, poporul român a suferit de sindromul “mormântu’ lu’ popa”. Opunem mai multă dezintenţă la dezrobire decât la înrobire. Uitând cine am fost, îi urâm pe cei care ne aduc aminte de noi, cei adevăraţi şi, mai ales, ne amintesc cine am fi putut fi. Şi, mai ales, îi urâm pe cei care ne arată că se putea şi altfel. Şi că nu e atât de important ce ai făcut, ci mai ales ce ai fi putut face.

Toate simbolurile noastre au devenit un fel de „mumii”. Şi toţi oamenii „altfel”, un fel de strigoi ai unei lumi care le strigă că sunt fanatici şi „don quijoţi” inutili.

Tot „Moşu” povestea o întâmplare dintr-un sat basarabean, unde un cârd de copii băteau pe unul dintre ei:

„- De ce-l bateţi, mă?

- Pentru că-i român.

- Dar voi ce sunteţi, măi copiilor?

- Noi suntem moldoveni pravoslavnici”.

Asemeni „cârdului de copii”, am ajuns şi noi să bate

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 32 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 44 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Campania O Românie Curată Începe de Acasă: Peste 500 voluntari au colectat 22 tone de deșeuri și au plantat 2500 de puieți

Gazeta Sporturilor acum o ora
București, 29 mai 2024 – Despre Procter & Gamble Despre Act for Tomorrow

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 58 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ministru ucrainean: O scurgere radioactivă de la centrala nucleară din Zaporojie ar duce la "poluare radioactivă care va ţine 100 de ani"

Ziare.com acum 48 minute
Ministrul Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei, Ruslan Streleţ, a avertizat că o eventuală scurgere radioactivă la centrala nucleară de la Zaporojie ar afecta toată Europa de Est și ar putea crea poluare radioactivă pentru un secol. Centrala

Cătălin Hideg, afaceristul care i-a denunțat pe Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, audiat la DNA: „Cel care mi-a făcut cunoștință cu Coldea este un afacerist chinez”

G4Media acum o ora
Cătălin Hideg, afaceristul care i-a denunțat pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, este audiat, miercuri, la DNA. La sosire, el le-a declarat jurnaliștilor că cel care i-a făcut cunoștință cu Florian Coldea este „un afacerist ch

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°