Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Crin Antonescu: PNL se abţine de la votul din Senat care va decide ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian

Publicat in Romania Libera, luni 7 octombrie 2013 ·

”Voi propune colegilor mei din PNL să ne abţinem de la votul de azi”, a declarat Crin Antonescu, luni dimineaţa. Liderul PNL se referă la votul care ar putea să-i ridice imunitatea lui Varujan Vosganian.

Crin Antonescu a făcut această declaraţie înaintea şedinţei USL.

”Eu voi propune colegilor mei din PNL cel puţin să ne abţinem de la votul de azi. Să nu votăm ca fiind simbolic într-un conflict de interese.

E vorba de un coleg de-al nostru, lăsăm restului Senatului decizia şi în felul acesta nu se poate spune nici că îl socotim vinovat, ceea ce nu putem să-l socotim pe Varujan Vosganian. Din punctul nostru de vedere, nu există pe ce s-a înaintat elemente pentru începerea urmării penale. Pe de altă parte, să nu se poată invoca faptul că am bloca demersurile Justiţiei”, a declarat Crin Antonescu.

'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_big/ead56395744acbb02cc8011a1bd8633a/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E")); // ]]>

Luni, în Senat se discută ridicarea imunităţii lui Varujsan Vosganian, după ce Comisia juridică a Senatului a amânat discutarea cererii procurorilor privind ridicarea imunităţii ministrului Ecoomiei, Varujan Vosganian.

CITIŢI ŞI: PDL cere demisia lui Vosganian şi Dragnea, urmare a "asaltului USL asupra justiţiei" pentru cei doi

Imunitatea lui Varujan Vosganian depinde în mare măsură de votul senatorilor PSD.

PDL şi UDMR au anunţat că sunt de acord cu ridicarea imunităţii, în timp ce PSD nu a luat încă o decizie.

Dacă plenul încuviinţează urmărirea penală, ministrul Varujan Vosganian riscă să-şi piardă şi funcţia din Guvern.

P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 37 minute
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Tragedie în Timiș: Un bărbat a murit strivit sub un balot de paie

Press Alert acum 9 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani și-a pierdut viața astăzi, 18 iunie, după ce a fost strivit de un balot de paie în localitatea Buzad. Incidentul tragic a fost semnalat autorităților în jurul orei 17:50, printr-un apel la 112. Polițiștii Secției 1 R

Un bărbat care se sustrăgea unei pedepse de aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist din Suceava a fost prins în Norvegia

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţis

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum 9 ore
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Valori ridicate de salinitate pe Târnava Mică. Stațiile de tratare rămân închise

Mediafax acum o ora
Problemele cu apa continuă în Târnăveni și comunele Adămuș, Băgaciu și Gănești. „Furnizarea apei din Stația de Tratare a Apei Potabile (STAP) Târnăveni către unitățile administrativ-teritoriale Târnăveni, Adămuș, Băgaciu și Gănești este în continuar

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 3 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Leuștean toxic, la raft. Magazinul obligat să-l retragă de la vânzare. Substanța periculoasă poate cauza afecțiuni grave

Ziare.com acum 12 minute
Un lot de leuștean mărunțit vândut în magazinele Penny a fost retras de la vânzare deoarece depășește limita maximă admisă pentru alcaloizi pirolizidinici, care sunt substanțe toxice. Conform informațiilor disponibile pe site-ul Autorității Național

LIVE DE LA 15:00 Universitatea Craiova și Universitatea Cluj își află astăzi adversarele din turul 2 preliminar Conference League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Miercuri, de la ora 15:00, la Nyon intră în urnele de la tragerea la sorți a meciurilor din cupele europene și reprezentantele României din a treia competiție din punct de vedere valoric de pe continent, Conference League: Universitatea Craiova și .

Trump spune că Iranul vrea să negocieze cu SUA: ”Ei au sugerat chiar să vină la Casa Albă” / Noi declarații despre implicarea în război

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a declarat miercuri că Iranul are multe probleme și a dat semne că dorește să negocieze, potrivit CNN. Aflat pe peluza Casei Albe, Trump refuzat să răspundă la întrebările reporterilor cu privire la intenția Statelor Unite

Vremea

București
acum

29°
mie.

18°/30°
joi

22°/32°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

26°
mie.

15°/28°
joi

18°/29°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
Constanta
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

20°/26°
vin.

20°/23°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

16°/28°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

29°
mie.

17°/30°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°