Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 1.604 lei, în scădere cu 31 de lei (-1,9%) faţă de luna precedentă, cele mai mari valori consemnându-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 3.948 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 884 lei.c
Totodată, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.219 lei în august, cu 1,8% mai mic decât în iulie.
"Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,3%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 120,9%, cu 2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2013", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), citat de mediafax.ro.
Scăderile câştigului salarial mediu net în august faţă de luna anterioară au fost determinate de acordarea în iulie de premii ocazionale, inclusiv prime de vacanţă, sume din profitul net şi alte fonduri, inclusiv tichete de masă şi tichete cadou. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (între 8% şi 9% ) şi în fabricarea produselor textile, cercetare-dezvoltare, transporturi pe apă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, colectarea şi epurarea apelor uzate, alte activităţi industriale (între 6% şi 7,5%).
La polul opus, cele mai mari creşteri ale salariilor nete au fost în extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive (între