Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de arădeni au fost depistaţi de ITM ca fiind muncitori „la negru“

Publicat in Glasul Aradului, luni 7 octombrie 2013 ·

Zeci de firme în care se practica munca „la negru“ au fost depistate de inspectorii de muncă arădeni în decursul acestui an. Sute de arădeni munceau fără a avea forme legale de angajare. Situaţia cazurilor de muncă „la negru“ va fi prezentată astăzi de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, în şe­dinţa Colegiului Prefectural.

Inspectorii de Muncă vor prezenta Instituţiei Prefectului, un raport al campaniei de combatere a cazurilor de muncă nedeclarată şi exploatare a tine­rilor. Este vorba de o situaţie a controalelor făcute în nouă luni ale anului, timp în care au fost verificate aproape 1.500 de firme. Dintre acestea, în 78 de firme s-au depistat cazuri de muncă fără forme de angajare. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la peste jumătate de milion de lei. „Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat controale în domenii de incidenţă majoră în vederea identificării angajatorilor la care se desfăşoară activitate fără forme de angajare. Au fost efectuate controale comune cu organele de poliţie, jandarmi pentru depistarea angajatorilor care utilizează muncă nedeclarată. Cu ocazia controalelor, la 1.446 de angajatori s-au legitimat persoa­nele prezente la muncă. Drept urmare, s-au identificat 78 de angajatori care au primit la muncă fără a le întocmi contracte individuale de muncă 403 persoane, din care 150 femei şi doi tineri sub 18 ani. Inspectorii de muncă, au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 550.000 lei, iar în ac­tele de control au dispus măsuri pentru intrarea în legalitate“, a susţinut Valentin Vanci, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad. Inspec­torii ITM atrag atenţia asupra riscurilor şi dezavantajelor muncii „la negru“ pentru persoanele care consimt această ilegalitate. Aceştia nu au calitatea de asigurat, nu bgeneficiază de vechime în muncă, şomaj, ori indemniz

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 57 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 59 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 2 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°