Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că demisia lui Varujan Vosganian din Guvern este un gest de bun simţ, precizând că, totuşi, votul din Senat rămâne şi nu înţelege de ce a trebuit ca această instituţie să fie compromisă.
"E un gest de bun simţ", a spus Băsescu, întrebat despre demisia lui Vosganian din Guvern.
El a menţionat că "votul din Senat rămâne".
Varujan Vosganian şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de ministru al Economiei.
Vosganian a făcut acest anunţ după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.
"În urma declaraţiei pe care am făcut-o în plenul Senatului, am avut întâlnire cu liderii USL şi am explicat din nou care este motivaţia declaraţiei mele şi, în acelaşi timp, pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, orice posibilă controversă privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utilă prezentarea demisie mele de onoare din funcţia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea şi în plus a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar pe de altă parte moştenirea pe care o las în Ministerul Economiei în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenţă, cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei", a spus Vosganian. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că demisia lui Varujan Vosganian din Guvern este un gest de bun simţ, precizând că, totuşi, votul din Senat rămâne şi nu înţelege de ce a trebuit ca această instituţie să fie compromisă.
"E un gest de bun simţ", a spus Băsescu, întrebat despre demisia lui Vosganian din Guvern.
El a menţionat că "votul din Senat rămâne". @N_P