Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paulson investeşte în băncile din Grecia

Publicat in Bursa, marți 8 octombrie 2013 ·

Miliardarul John Paulson, precum şi alte fonduri de hedging americane investesc în băncile din Grecia, având încredere că economia elenă a început să-şi revină, potrivit Financial Times.

"Economia Greciei îşi revine, iar asta ar trebui să ajute şi sectorul bancar", a declarat Paulson pentru Financial Times.

Interesul investitorilor americani este atât de puternic încât instituţiile de credit elene fac lobby pe lângă guvernul de la Atena să grăbească vânzarea participaţiilor preluate de stat în urma procesului de recapitalizare a sectorului bancar, mai precizează ziarul britanic.

Paulson, renumit pentru profiturile uriaşe obţinute din criza creditelor subprime din Statele Unite ale Americii (SUA) în 2007, a lăudat guvernul, considerând că este "foarte favorabil pentru business-ul Greciei".

De asemenea, miliardarul a confirmat că fondul pe care îl conduce, Paulson & Co, are participaţii semnificative la Piraeus Bank şi Alpha Bank, instituţiile de credit elene care au ieşit cel mai bine din criză.

Paulson & Co este cel mai cunoscut dintre fondurile de hedging cu investiţii în băncile elene, printre care se numără şi Baupost, Eaglevale, Dromeus Capital, Falcon Edge, York Capital şi Och-Ziff, afirmă surse apropiate situaţiei.

Fonduri de investiţii pe termen lung precum Wellington Capital Group şi Fidelity au, de asemenea, participaţii la băncile elene.

Alpha şi Piraeus sunt considerate cele mai atractive instituţii de credit pentru investitori, după ce, în urma recapitalizării, acţionarii privaţi au rămas cu deţineri totale de 16%, res¬pectiv 20%, şi au reuşit să evite preluarea managementului de către stat.

Preţurile acţiunilor Alpha şi Piraeus sunt în creştere cu câte 8% de la recapitalizarea de către stat. Instrumentele financiare care pot fi preschimbate în acţiuni la anumite cotaţii (warrant-uri) au crescut cu peste 10

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 42 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

News.ro acum 41 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară. Potrivit hidrologilor, avertizarea intră în vigoare la ora 12.00 şi este valabilă până la mie

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum o ora
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°