Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii bizoni americani, exportaţi din Transilvania

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 7 octombrie 2013 ·

Sibianul care creşte bizoni a reuşit să scoată primii bani din această afacere, prin exportul a patru pui născuţi la el la fermă. Un crescător de bizoni americani din Transilvania va exporta în această săptămână patru pui născuţi la ferma sa din comuna sibiană Marpod, în nordul Austriei, unde se află cea mai mare turmă de bizoni din Europa. „Săptămâna aceasta, vom trimite primele patru exemplare, pui, în nordul Austriei. Acolo, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa are cea mai mare turmă de bizoni. Este prima dată când vindem din România. Noi i-am mai vândut din Germania, unde am avut o fermă de bizoni”, a declarat ieri, pentru Agerpres, Victor Dimitriu, proprietarul acestor animale. Acesta deţine una dintre cele două ferme de bizoni americani din Transilvania. Dacă de la ferma din comuna sibiană Marpod se face deja export de bizoni americani, născuţi în România, de la ferma asemănătoare din judeţul Cluj nu s-a reuşit încă exportul, potrivit crescătorului sibian, de bizoni. Victor Dumitru a preferat să-şi mute afacerea cu bizoni din Germania în România datorită calităţii păşunilor. „Am avut o fermă, lângă Munchen, în Bavaria (Germania). Sunt român, din Sibiu, acasă e întotdeauna cel mai bine. Problema este că în străinătate, totul este suprapopulat. Dacă vrei să urci pe cel mai înalt vârf din Alpi, ai şosea. La noi e mai sălbatic, de aceea e mai frumos. În cazul nostru, da, facem pionierat. Am vrut în America să cumpărăm un ren. În Germania sau Austria nu mai găseşti păşune care nu a fost fertilizată cu azot sau cu chimicale. În Germania, unde e păşune, e doar iarbă, nu există flori, scaieţi, nimic. Aici, locul acesta, a fost un păşunat de care nu s-a atins nimeni, plin de râpe, nu i-a trebuit nimănui pentru agricultură, aşa am reuşit să-l concesionăm”, explică Victor Dimitriu. Cu dealuri domoale, o pădure, dar şi râpe de care au fugit agricultorii, cele 70 de

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 14 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°