Fostul fotbalist David Beckham şi soţia sa, Victoria, au vândut celebra lor reşedinţă "Beckingham Palace" din Hertfordshire şi o flotă de maşini, pentru a cumpara alt conac, dar in centrul Londrei, în valoare de 53 de milioane de euro.
Pe casa unde au crescut cei trei copii ai renumitului cuplu, Brooklyn, 14 ani, Romeo, 11 ani, şi Cruz, opt ani, au primit 14 milioane de euro. Surse apropiate familiei au a declarat pentru publicaţia The Sun: ''David a fost foarte supărat că vinde casa având în vedere multele amintiri legate de acel loc". "Au fost foarte fericiţi în acea casă, dar acum nu mai au nevoie de ea. Începe o nouă eră pentru familia lor", a explicat sursa respectiva.
Casa şi câteva maşini au fost vândute pentru suma de 12 milioane de lire sterline (14.187.875 de euro), având în vedere că familia îşi doreşte să-şi educe copiii în Londra, urmand ca vacantele sa le petreaca la Los Angeles.
De asemenea, sursa a declarat că: "Familia Beckham iubeşte atât Anglia, cât şi Los Angeles. Pentru copiii lor ei vor soarele californian pentru copii lor, dar sistemul de învăţământ din Marea Britanie. Este o perioadă interesantă pentru ei, având în vedere că intră într-un nou capitol al vieţii lor".
David şi Victoria Beckham au cumpărat "Beckingham Palace" la scurt timp după ce s-au căsătorit, în 1999, cu 2,5 milioane de lire sterline. Ei au cheltuit apoi 18 milioane de lire sterline pentru renovare şi pentru îmbunătăţiri, construind piscine, terenuri de tenis, un studio şi o sală de sport, noteaza Mediafax.